Biserica de lemn „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Dumbrava, cunoscută și ca Biserica de lemn din Dumbrava-Găureni, este un lăcaș de cult ortodox construit la mijlocul secolului al XVIII-lea sau în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în satul Dumbrava din comuna Grănicești aflată în județul Suceava. Edificiul religios se află localizat în cimitirul satului și are două hramuri: Sfântul Dumitru, sărbătorit la data de 26 octombrie, și Buna Vestire, sărbătorit la data de 25 martie.
Biserica de lemn din Dumbrava-Găureni nu a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava, deși are o vechime mare.